Ambulatoriu

Fracturile epifizei distale de radius: o patologie adesea subestimată

Aceste fracturi sunt adesea privite cu superficialitate, atât de medic, cât și de pacient. Localizarea anatomică în vecinătatea articulației pumnului, de multe ori suprafața articulară fiind interesată, impune ca aceste fracturi să necesite o diagnosticare corectă și un tratament adecvat, care să aibă drept rezultat o recuperare funcționala completă.

Regiunea metafizo-epifizară a pumnului are o structura osoasă bogată în os spongios, deci o zonă cu rezistență scăzută la traumatisme. De aceea, remarcăm frecvența crescută a acestor fracturi după vârsta de 45 ani, moment în care osteoporoza, de multe ori, începe să-și spună cuvântul, dar și la persoane mai tinere, adesea după accidente sportive. În ambele cazuri, aceste fracturi se caracterizează prin cominuție mare (număr ridicat de fragmente osoase fracturate), iar traiectele fracturare interesează frecvent suprafața articulară.

Diagnosticul se bazează pe radiografia regiunii radiocarpiene, în două incidențe, față și profil.

Obiectivele tratamentului acestor fracturi sunt de fapt cele care guvernează tratamentul oricărei fracturi articulare și anume: reconstrucția anatomică (perfectă), stabilizarea fermă a fracturii și recuperarea funcțională precoce a articulației pumnului (reinserție socioprofesională rapidă).

Aceste obiective importante pot fi atinse cu ușurință doar prin tratament chirurgical, care constă în reducerea anatomică a fracturii prin deschiderea focarului (abord chirurgical volar) și stabilizarea cu o plăcuță blocată cu șuruburi. Practic, indicația chirurgicală este valabilă în toate cazurile, cu excepția persoanelor vârstnice, cu boli asociate, la care intervenția implică riscuri vitale foarte mari sau în cazul în care pacientul refuză operația. Restul intervențiilor chirurgicale, folosite de-a lungul timpului, nu pot atinge toate aceste obiective.

Avantajele tratamentului chirurgical sunt: reconstrucția anatomică a zonei fracturate, consolidare corectă și rapidă, imobilizare în orteză de scurtă durată (7 zile) și recuperare funcțională rapidă și completă.

Dezavantajele sunt cele ipotetice care pot să apară în orice tip de intervenție chirurgicală. Menționez faptul că, la ora actuală, anestezia care se practică este cea regională, la nivelul plexului brahial. Complicațiile locale tardive sunt rare și minore.

Tratamentul conservator (ortopedic), care din păcate încă este frecvent folosit în țara noastră, constă în reducerea fracturii în urgență sub anestezie locală și imobilizarea în aparat ghipsat pe o perioadă de 6 săptămâni. Se fac controale radiologice la 48 ore și la 1 săptămână, deoarece există riscul de a se deplasa sub ghips și trebuie reluată reducerea. Singura indicație a acestei metode sunt fracturile simple, fără deplasare.

Dezavantajele tratamentului ortopedic sunt: imposibilitatea reducerii anatomice, deplasările secundare ale fragmentelor fracturare, instabilitate fracturară, imobilizare prelungită a articulației pumnului (de multe ori chiar și a cotului), recuperare tardivă și de calitate mediocră. Complicațiile locale tardive sunt importante: consolidare vicioasă, sindrom algodistrofic, redoare sau anchiloză de pumn, artroză.


Dr. Bogdan OBADĂ
Medic Primar
As. univ. Ortopedie-Traumatologie

Vizualizari: 1354 | Voturi: 1

Comentariul tau

Trimite